monument

Hodoni - Manaszy

COD LMI
TM-II-m-B-06239
JUDEȚ
ADRESĂ
comuna Satchinez, sat Hodoni, nr. 92A
LOCALITATE
Hodoni
Hodony (HU)
Hodon (DE)
FAMILII
ARHITECT
MEȘTERI
FUNCȚIUNE
spațiu de evenimente
ACCESIBIL
CONTACT

conaculhodoni.ro

ECHIPA
2008, 2013: Majaru Anca, Chira Cristina

Satul Hodoni este menţionat pentru prima oară în 1490 într-o diplomă maghiară sub numele de Odon, pentru ca mai apoi să apară în conscripţia din 1717 cu numele de Hodogn, moment în care localitatea nu cuprindea mai mult de 15 gospodării. De-a lungul istoriei sale, localitatea va fi amintită sub diverse denumiri, cum ar fi Odoign, Hodani, Odoni, sau Hodony. Dupa anexarea Banatului la Imperiul Habsburgic, localitatea va cunoaşte o importantă dezvoltare. Astfel în 1785 sosesc familii de români din Sânandrei, alungate de apariţia noilor colonişti germani, ca mai apoi, între 1890-1910 sa vină şi aici valuri de colonişti germani, pentru ca în 1930 numărul gospodăriilor germane să ajungă egal cu cele româneşti.

 

     Hodoniul este o localitate născută printr-o sistematizare proiectată, tipică în zonă pentru secolul XVIII, în contextul în care nu se mai păstra trama structurală a localităţii preexistente medievale. Satul are la bază o compoziţie geometrică, care probabil a fost compusă pornind de la două axe de simetrie perpendiculare.

 

     Construirea unei prime reşedinţe nobiliare extraurbane în perimetrul actualei localităţi Hodoni este atribuită lui Georgius Manicaty Sofronius (1748-1829), principe de Toscana, deţinătorul domeniilor Hodoni pe parcursul secolului XVIII. Acestuia i se datorează şi construcţia, în anul 1785, a bisericii ortodoxe din sat. Conform cărţii funciare, în anul 1813 Sofronius îşi vinde moşia lui György Manaszy, care rămâne proprietar până în 1873. Totuşi, în anul 1839 pământurile intră în administraţia lui Manaszy Szilard, care construieşte în 1840 un ansamblu ce conţinea, pe lângă un palat, numeroase anexe şi o grădină atent amenajată. Ansamblul era poziţionat, conform hărţilor din 1860, în acelaşi loc cu actualul ansamblu declarat monument istoric.

 

     În 1874, palatul apare în proprietatea arhiducelui Ioan de Toscana, iar din 1877 proprietară este Todesco Francisca. Eróss Béla si Géza deţin moşia din anul 1879 până în anul 1888, când conacul este cumpărat de János si Mihály Kastory. Kastory Mihály este proprietarul ansamblului până în anul 1946, când îl vinde lui Toma Surlaş, un comerciant din Timişoara. O dată cu instaurarea regimului comunist şi începerea programului de colectivizare, în 1951 terenurile trec în proprietatea statului, palatul fiind folosit ca sediu protocolar pentru membrii societăţii Comtim. În anii ‘90, ansamblul este treptat abandonat, intrând într-o stare de degradare accentuată, până în 2004 când este retrocedat moştenitorului legal.
 
     Ansamblul Manase este situat în vecinătatea bisericii ortodoxe din Hodoni, în zona de sud-est a satului. Moşia include, pe lângă palatul propriu-zis, două clădiri anexă, un parc dendrologic - unde se găseşte o gheţărie subterană, astăzi părăsită şi impracticabilă - o livadă, o prisacă şi un heleşteu secat, care comunica odata cu canalul ce mărgineşte moşia în partea estică. Astăzi, privirea dinspre stradă spre ansamblu e blocată de un zid înalt, ridicat probabil în perioada comunistă.
 
     Clădirea palatului, care se poate vedea astăzi, constă într-un singur corp, format dintr-un subsol şi un parter, o imagine tipică pentru o reşedinţă extraurbană de sfârşit de secol XIX, aparţinând micii nobilităţi transilvane sau bănăţene. Subsolul păstrează într-o mare masură aspectul iniţial. Datând probabil din prima fază de construcţie a clădirii, subsolul este acoperit cu un sistem de bolţi din cărămidă, tencuite, care au fost realizate în prima jumătăte a secolului XIX. La parter, configuraţia spaţială a fost modificată complet în perioada comunistă, cu scopul de a răspunde unor noi cerinţe funcţionale şi estetice. Astfel, spaţiile vaste ale camerelor iniţiale au fost divizate în încăperi mici, finisate şi decorate cu materiale de proastă calitate.
 
     Faţadele sunt tratate în manieră neoclasică, cu panouri dreptunghiulare şi arcaturi ce au rolul de a încadra ferestrele şi de a da un ritm plasticii de ansamblu. Compoziţia faţadei principale, conform fotografiilor de arhivă din 1946, se baza pe simetrie, având accesul principal dispus în ax şi câte trei ferestre de fiecare parte a intrării. Astăzi, armonia clasicizantă este afectată de desfiinţarea, în perioada comunistă, a uneia dintre ferestre, probabil din raţiuni de organizare a spaţiului interior. De asemenea, faţada principală este singura care primeşte o decoraţiune aparte, trei stucaturi, sub forma unor discuri ornamentale cu capete de îngeri. Pentru a marca accesul principal, acoperișul face un decroș, tratat in trei ape și susţinut de două coloane și doi pilaștrii. Această zonă avea ca scop iniţial crearea unui spațiu acoperit, unde mijloacele de transport să oprească iar musafirii domeniului să poată patrunde, feriți de intemperii, în interiorul palatului.
 
      În 2004, când a fost retrocedat, ansamblul se afla într-o stare avansată de degradare. Clădirile şi parcul fuseseră abandonate în perioada de după 1989 şi lăsate în paragină. Ulterior, cu o intervenţie minimă, ansamblul a fost restaurat cu gust şi transformat în centru pentru evenimente, devenind un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte valorificarea ansamblurilor nobiliare bănăţene.
 
 
drd. arh. Anca Majaru

Galerie foto

Exterior

Interior

Anexe

Arhivă

Planuri

Hărți

Schițe

 

Materialele de pe acest site se află sub licența
Creative Commons. Orice material poate fi preluat doar cu precizarea sursei (autor, titlul articolului și link către articolul original) și doar în scopuri necomerciale. Mulțumim.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License.